Cel mai valoros jucător din istoria României și-a anunțat retragerea după ce a pierdut Cupa României

Cel mai valoros jucător din istoria României și-a anunțat retragerea după ce a pierdut Cupa României
  • Publicat:
  • Actualizat:

CSA Steaua a câștigat Cupa României la rugby, după o finală în care a trecut de SCM Timișoara, scor 25-23.

Partida de duminică, de pe arena „Arcul de Triumf”, a fost ultima din cariera lui Florin Vlaicu.

„Am debutat la 19 ani, în 2006, în meciul cu Ucraina și a fost ceva special, o partidă pe care n-o s-o uit niciodată, pentru că băieții m-au primit foarte bine și am fost emoționat”, spunea deja fostul mare jucător al naționalei României.

CSA Steaua a câștigat Cupa României! S-a retras legendarul Florin Vlaicu

CSA Steaua a câștigat Cupa României la rugby după o pauză de trei ani. În 2019, „militarii” au trecut în finală tot de cei de la Timișoara.

Finala disputată la București a fost marcată de un moment emoţionant, Florin Vlaicu (SCM USV Timişoara), liderul all-time de selecţii al echipei naţionale (129 selecţii) şi de puncte marcate (1030) anunţându-şi retragerea din activitatea sportivă, acesta fiind ultimul său meci în postura de jucător.

Florin Vlaicu alături de Florin Surugiu

SCM USV Timişoara: 1. Mihai Lazăr, 2. Marian Căpăţînă, 3. Mosese Digo, 4. Vlad Neculau (C), 16. Dorin Lazăr, 6. Robert Murariu, 7. Sean Morrell, 8. Feoefaaki Holoia, 9. Gabriel Rupanu, 10. Florin Vlaicu, 11. Stephen Shennan, 12. Jgerenaia KHVICHA, 13. Tevita Manumua, 14. Corrado Şteţco, 15. Iliesa Tiqe
Rezerve: 19. Marco Fuhri, 17. Ciprian Chiriac, 27. Laurenţiu Nica, 26. Sebastian Sîrbu, 20. Kemal Altinok, 21. Alin Conache, 22. Alexandru Bucur, 23. Silvanus Godwin

Antrenor: Valentin Calafeteanu, Mihaiţă Lazăr

CSA Steaua: 1. Alexandru Savin, 2. Tudor Butnariu, 3. Vasile Balan, 4. Mattew Tweddle, 5. Damian Strătilă, 6. Cristi Boboc, 7. Dragoş Ser, 8. Kamil Sobota, 9. Florin Surugiu (C), 10. Vlăduţ Popa, 11. Ionuţ Dumitru, 12. Monson Vaovasa, 13. Hinckey Vaovasa, 14. Jone Marawa, 15. Robert Neagu
Rezerve: 16. Vasile Bărdaşu, 17. Ionuţ Pîrvu, 18. Nkosikhona Masuku, 19. Jan Rossouw, 20. Eseria Vueti, 21. Daniel Plai, 22. Ngoni Chibuwe, 23. Cosmin Iliuţă

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
Halep a primit noul verdict. Începe iar calvarul: Decizia TAS a fost...
Halep a primit noul verdict. Începe iar calvarul: Decizia TAS a fost...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Cum arată casele vedetelor din România. Vlăduţa Lupău, Cătălin Măruţă sau Andreea Marin au investit o avere în locuințele lor
Cum arată casele vedetelor din România. Vlăduţa Lupău, Cătălin Măruţă sau Andreea Marin au investit o avere în locuințele lor
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×